Parcursul spre a deveni un adevărat lider - Experiența Leaders Explore

De foarte multe ori mi s-a întâmplat să aplic pentru diverse programe sau proiecte și să nu știu exact la ce să mă aștept pentru că evident că atunci când sunt acceptată mi se dau toate detaliile. La fel mi s-a întâmplat și în cazul experienței Leaders Explore. Am văzut anunțul pe Facebook, nu am stat pe gânduri și am completat aplicația. În câteva zile, mi s-a comunicat răspunsul pozitiv. În acel moment, am căutat cât mai multe informații despre fundația Leaders  și despre acest program de leadership.

Așa cum scrie pe site, Leaders este o organizație care formează și susține oamenii cu valori și principii să devină liderii responsabili care fac România puternică la toate nivelurile, iar Leaders Explore, pe scurt, pregătește viitorii lideri. 

Leaders Explore este un program pentru liceeni și se desfășoară în zece orașe din țară. Pentru mai multe detalii, accesează site-ul fundației. Pe scurt, în fiecare an se aleg din mai multe aplicații 25 de elevi care să formeze clasa celor 25 de exploratori care au câștigat anul tău de învățare altfel.


Mai sus suntem noi, clasa exploratorilor din Reșița, împreună cu Adina Sandu și Adriana Petre care ne vor fi alături pe tot parcursul anului nostru în rolul de traineri.

Probabil mulți mă vor întreba care este miza. Ei bine, pe lângă prima certificare în leadership pe care o primești la finalul programului, te alegi cu o grămadă de cunoștințe noi în domeniul comunicării și al cunoașterii. În prima fază, înveți să te autodescoperi și să te autodepășești. Limitele nu mai devin o problemă pentru tine, poate chiar vor dispărea definitiv. Frica de a greși, de a vorbi în public, de a-ți exprima opinia? Aici nu există. 

Leaders Explore te ajută să ajungi la cea mai bună versiune a ta și te învață cum să o exploatezi la maximum. După cum a spus Beatrice Alexandrescu, cea care a inițiat acest program, Leaders Explore este pentru cei cu mintea și sufletul deschise. 


În prima sesiune numită Lumea mea, noi, elevii clasei, am legat o legătură strânsă. Recunosc, îi cunoșteam pe majoritatea dintre participanți (Reșița e un oraș foarte mic), dar nu aveam aceeași părere despre unii dintre ei. Aici, am învățat să las prejudecățile și să ne descoperim așa cum suntem noi de fapt, fără influența anturajului.

Și, nu, nu e vorba doar de acele zile în care am stat ore în șir unii lângă alții. După aproape două săptămâni, între noi a rămas aceeași legătură. Nu degeaba suntem clasa exploratorilor din Reșița.

În cadrul călătoriei, ai mereu sentimentul că aparții unei puternice echipe și știi că oricând ai pe cineva alături. 


Acum, lăsând sentimentalismele la o parte, cred că ar fi timpul să vorbesc și despre lucruri practice.

Aici, ești antrenat, format și susținut pentru a ajunge să îți urmezi drumul pe care te-ai descurca cel mai bine. Metaforic vorbind, trainerii îți dau undița, îți arată cum să pescuiești, dar, când vine vremea să prinzi peștișorul de aur, știi ce și cum să faci pentru că ești pregătit din toate punctele de vedere. 


Ca viitor lider, trebuie să au o anumită bază pe care aici ți-o poți forma și modela. Spre exemplu, înveți cum să te adaptezi, cum să comunici, cum să te faci înțeles.

Una din cele mai importante lecții este cum să privești fiecare situație, să fii echilibrat. Să acționezi, nu să reacționezi. Step back, watch, analyze.


Am discutat puțin cu Adina, unul din traineri, și mi-a spus că...

Leaders Explore Reșița a însemnat pentru mine începutul unei noi etape în programele Leaders, cât și în parcursul meu de trainer. M-am bucurat să găsesc aici 26 de elevi foarte speciali, hotărâți in ceea ce privește dezvoltarea lor, curioși în ceea ce privește viitorul lor și pregătiți pentru a deveni exploratori. În cateva cuvinte, i-aș defini ca fiind determinați, deschiși, entuziaști, foarte inimoși, pregătiți să facă o schimbare.

Și Adriana mi-a dezvăluit că...

 Pentru mine, Leaders Explore Reșița a însemnat o experiență puternic încărcată emoțional. Am simțit o energie foarte pozitivă din partea tuturor celor implicați în acest proiect, atât din partea echipei de organizare din București (care nu se vede la training-uri, dar fără de care nimic nu s-ar putea întâmpla), cât și din partea tuturor celor prezenți în „sala de curs” din Reșița. Am avut o responsabilitate foarte mare vis-a-vis de toate informațiile pe care noi le punem pe masă la aceste traininguri și, bineînțeles, față de felul în care se transmit aceste informații. Cum sunt captate și apoi interpretate de elevi și apoi puse în practică.


Din spusele celor care se ocupă de formarea noastră, noi am fost hotărâți, neînfricați, entuziaști și plini de viață.


Prima sesiune de training s-a desfășurat în 14-15 mai, dar să nu vă imaginați că s-a încheiat. Până la următoarele întâlniri, noi ca și clasă ne vom mai întâlni și nu doar pe holurile liceelor, având deja programată data în care ne vom vedea în aceeași formulă.

Următoarele sesiuni vor fi în iulie, septembrie și decembrie, dar nici după ce se termină și ceremonia de absolvire călătoria noastră nu se încheie. La alegerea noastră, putem continua ca membri sau voluntari în cadrul Fundației Leaders.


Eu sunt mândră că am ales să particip la acest program și cu siguranță voi continua să mențin vie atât legătura dintre elevii clasei, cât și legătura dintre mine și fundație.


Le mulțumesc Adinei, Adrianei, lui Beatrice și întregii familii Leaders pentru tot ceea ce au făcut pentru noi și restul elevilor din celelalte clase!


De asemenea, le mulțumesc colegilor mei din clasa celor 25 de exploratori din Reșița pentru amintirile frumoase pe care le-am construit împreună.

Abia aștept să ne revedem!


Postări populare de pe acest blog

Romanul universal al iubirii - „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu

Povestea lor, povestea ta, povestea noastră - „Enigma Otiliei” de George Călinescu

Poezia - cea mai profundă formă de exprimare a iubirii - „Departe de mine. Departe de tine” de Flavius Simion (prerecenzie)