Recenzie - „Magonia” de Maria Dahvana Headley

Titlu: Magonia
Autor: Maria Dahvana Headley
Editură: Grupul Editorial Corint
Cartea este disponibilă pe site-ul editurii sau pe Libris!
Îi mulțumesc din suflet editurii pentru exemplar! Huuugs!

photo: Andi Abrudan - booktuber

Încep să cred că foarte, foarte multe cărți bune sunt underrated, iar cele proaste sunt considerate masterpieces. Dacă Simona Stoica nu mi-ar fi recomandat Magonia, eu nu cred că ajungeam să o citesc din cauza prejudecăților și din cauza câtorva lucruri proaste pe care le-am auzit fără să mă interesez prea mult. Vă dați seama cât de mult pierdeam? Doamne... La fel ca în cazul Arenei 13, de ce cărțile geniaaaale nu sunt atât de cunoscute sau sunt prost judecate?

Încă de când era mică, Aza suferă de o boală misterioasă de plamâni, din cauza căreia îi este tot mai greu să respire, să vorbească – să trăiască. Tot ce pot doctorii să facă e să îi dea medicamente și să spere că reușesc să o mențină în viață. Așa că atunci când Aza vede o corabie în cer, familia ei consideră că e vorba de un efect secundar nemilos al pastilelor. Dar Aza e sigură că nu e o halucinație. Poate să audă pe cineva de pe vas strigându-i numele.

Doar cel mai bun prieten al ei, Jason, o crede. Jason, care întotdeauna a fost alături de ea. Jason, pentru care ea ar putea avea niște sentimente mai mult decât prietenești. Dar înainte ca Aza să se gândească mai bine la asta, ceva groaznic se întâmpla.

Boala o doboară.

Aza pleacă din această lume. Și ajunge într-alta.

MAGONIA

photo: Andi Abrudan - booktuber

Deasupra norilor, pe un tarâm al corabiilor, Aza nu mai este făptura slabă, pe moarte, de dinainte. În Magonia, ea poate respire pentru prima data. Mai mult, are o putere imensă, pe care o poate folosi pentru a schimba lumea. Căci Magonia și Pământul sunt în pragul războiului, iar soarta întregii omeniri stă în mâinile Azei – inclusiv soarta băiatului pe care îl iubește. Încotro se va îndrepta loialitatea ei?

cum sentimentul e primul

cine acordă vreo atenţie

sintaxei lucrurilor

niciodată nu te va săruta cu adevărat.

Fangirl mode: on. Înainte de a începe recenzia propriu-zisă, trebuie să vă avertizez: nu există viață după Magonia. Timp de aproape o oră, vorbeam cu Simona și aproape plângeam că nu știam ce să fac cu viața mea, așa că să nu aruncați cu roșii stricate în mine dacă unicul vostru scop în viață va deveni citirea celui de al doilea volum. Cartea asta e perfectă din toate punctele de vede: personaje absolut geniale, un storyline bine definit, acțiune super antrenantă și momente în care totul pare... poezie pură. 

Mă gândesc la prostii cerești. De exemplu, poate toate planetele din sistemul solar sunt aruncate de niște mâini uriașe. Fiecare stea e o bucată de hârtie cocoloșită, o scrisoare de dragoste în flăcări, jarul de la o țigară.

Lumea creată de M. D. Headley este absolut genială. Nu știu dacă pot spune că aș dori să trăiesc acolo având în vedere circumstanțele, dar cu siguranță orice cititor al romanului și-ar dori cel puțin să zboare până acolo fără nici o grijă, doar să uite de banalitățile pământești, să nu se gândească la nimic în afară de libertatea supremă. Dar bineînțeles că în carte nu totul este roz cu floricele. Dacă e să o luăm așa, nici venirea Azei pe corabia-minune nu este ceva... natural, să zic.

Arăți ca nimeni altcineva din lumea asta.

Ai spini pe toată inima.

Ce își poate dori un cititor mai mult decât o carte în care se poate pierde și să nu mai aibă scăpare? La ce am putea visa mai mult decât la un roman plin de suspans, dorință ce crește zi de zi din ce în ce mai mult și curiozitate exagerată? Nimic. M-am îndrăgostit de la primele pagini de tot ceea ce înseamnă cartea Magonia: tehnica lui M. D. Headley, acțiunea și personajele care au devenit prietenele mele pe parcursul lecturii. Ceea ce mi-a plăcut destul de mult e nuanța de feminism și de toleranță pe care i-o dă autoarea mesajului cărții - Jason are două mame, nu o mamă și un tată, cele mai puternice personaje sunt femei, iar eroina nu este ridicată în slăvi așa cum întâlnesc mai în toate romanele. E tratată ca un „om” normal (cât se poate).

Vie și posibil întreagă la minte, deși dată complet peste cap.

La sfârșitul romanului, am simțit efectiv că iau foc. Ultimele cincizeci de pagini au fost cele mai dinamice, pur și simplu nu am lăsat cartea din mână până la final pentru că... pentru că nu. Mâine jur că o să văd corăbii pe cer. Pe de o parte, îmi doream să văd acel cliffhanger infernal (având în vedere dinamismul, nu se poate să nu fie unul), dar, pe de altă parte, nu îmi doream nici să simt că nu mai am pământ sub picioare de tristețe, neputință și frustrare. De-a lungul lecturii, au fost nenumărate momente în care voiam pur și simplu să intru în carte și să nu mai ies din ea.

Ştiu că e penibil. Da, citesc. Omoară-mă. Puteam să-ţi spun că am crescut în bibliotecă şi cărţile au fost prietenii mei, dar nu ţi-am zis asta, nu? Fiindcă sunt miloasă. Nu sunt un geniu şi nici un copil destinat să devină un geniu. Pur şi simplu aşa sunt eu. Citesc chestii. Cărţile nu sunt singurii mei prieteni, dar ne înţelegem bine. Na.

Un singur lucru mai am de adăugat: vreau ca Aza să fie cea mai bună prietenă a mea și ca Dai să fie iubitul meu. Atât. În rest, le recomand tuturor iubitorilor de aventură, de călătorii fără vreo destinație clară și de cărți uluitoare să citească acest roman pentru că nu cred că există un mod mai plăcut de a te face pe tine fericit decât citind ceea ce te face fericit.

calificativ: 5/5