Maraton de citit - 7 cărți în 6 zile

Din a doua zi din an (da, din a doua, pentru că în prima îmi reveneam și eu după Revelion) și până azi, am citit întruna. În astea șase zile, chiar am simțit că devorez cărțile. Sincer, de mult timp nu am mai făcut asta. 

Mai jos, vă voi prezenta un rezumat al cărților și ceea ce am scris eu pe Goodreads despre ele. Fiind destul de multe și timpul cam scurt, nu am făcut recenzii decât la două dintre ele, urmând cu siguranță să mai fac la una. Din cauza timpului, nu știu dacă și când voi face și la restul, dar... vom trăi și vom vedea. :) Apropo, nu le voi prezenta în ordinea citirii.


Prezentare: Primul an de liceu e cel mai greu. Îţi faci noi prieteni, te îndrăgosteşti cu adevărat, nu te mai înţelegi deloc cu părinţii. Să creşti mare e mai complicat decât ţi ai imaginat vreodată. Intră în lumea lui! Aflat în pragul adolescenţei, Charlie se hotărăşte să-şi povestească viaţa unui prieten imaginar, căruia îi trimite o serie de scrisori intime. Prins între dorinţa de a şi trăi viaţa şi tendinţa de a fugi de ea, Charlie, se trezeşte obligat să exploreze un teritoriu până acum necunoscut. Acela al primelor întâlniri şi al casetelor cu compilaţii, al problemelor de familie şi al prietenilor adevăraţi. Şi caută neîncetat „melodia perfectă" a unei „călătorii perfecte" în care „să se simtă infinit".

Ce am scris pe Goodreads: din cartea asta, am învățat ce înseamnă să ai oamenii potriviți în jurul tău, cât de mult te poate influența gașca cu care îți petreci nopți întregi și... că tot ce contează este să te simți infinit.

Calificativ: 4/5

Disponibilă aici la reducere!

Prezentare: Un tânăr fascinat de visul american, proaspăt venit la New York și doritor de succes, Nick Carraway, împărtășește povestea transformării lui James Gatz în Jay Gastby. Pe fundalul unei Americi prospere, dar haotice, Gatz, mânat de mirajul iubirii față de Daisy Buchanan, își schimbă viața, devenind din student la Oxford gangster, traficant de băuturi alcoolice și apoi milionar.

Ce am scris pe Goodreads: capodoperă. a devenit cartea mea preferată.

Calificativ 5/5

Disponibilă aici la reducere!


Prezentare: X, un tânăr de 21 de ani, o cunoaște pe Y, enigmatică, misterioasă și sofisticată. În scurt timp, X se îndrăgostește și Y devine centrul existenței lui. Își face planurile de viitor în funcție de ea, își dezamăgește părinții, joacă totul pe o carte… dar fata s-ar putea să nu fie ceea ce își imaginează X. Y este o tânără dezamăgită în dragoste în momentul în care-l cunoaște pe X. Pentru o clipă, ea speră ca X să o facă să se îndrăgostească din nou. Dar o relație cu un început promițător se transformă brusc într-o cursă pentru răzbunare. Povestea celor doi este redată atât din punctul de vedere al lui X, cât și al lui Y, cu un limbaj autentic și atractiv, care surprinde perfect dilemele și anxietatea noii generații din România de azi.

Ce am scris pe Goodreads: biblia emoțională. atât.

Calificativ: 5/5

Disponibilă la reducere aici!

Prezentare: În ziua în care se internează în sanatoriu pentru a-și depăși tulburările de anxietate și pentru a se împăca odată pentru totdeauna cu o traumă din trecut, Anei nici nu-i trece prin cap că se va îndrăgosti fulgerător de un tânăr misterios și fascinant, dar cu care nu poate fi împreună. În timp ce vara se apropie de sfârșit, în decorul uneori idilic, alteori gotic al sanatoriului, Ana se vede prinsă într-un vârtej sofisticat și îndrăzneț, care va deveni și mai tulburător odată cu evenimentul tragic care le schimbă tuturor viețile. O scriitoare depresivă cu tendințe de sinucidere, un fotomodel narcisist, o adolescentă bipolară, un puști rebel și… Ana, care nu-și dorește decât să se regăsească. Împreună sunt Învingătorii.

Ce am scris pe Goodreads: luptă. traumă. durere. învingere.

Calificativ: 4/5

Click aici pentru recenzie!

Disponibilă la reducere aici!

Prezentare: Aceasta este povestea unui băieţel german pe nume Bruno, al cărui tată aprimit o slujbă foarte importantă, ceea ce înseamnă că toată familia trebuie să se mute departe de oraş, într-un loc ciudat, unde casa lor e singura locuinţă adevărată şi unde în spatele unor garduri nesfârşite se află sute, poate mii de oameni îmbrăcaţi în pijamale în dungi. Bruno se străduieşte să înţeleagă ce se întâmplă în jurul său. Cititorul bănuieşte despre ce e vorba, dar bietul Bruno, nu. Porneşte aşadar să exploreze împrejurimile şi întrezăreşte un punct care devine o pată şi pata, un băiat. Scrisă într-un limbaj simplu, copilăresc, această carte este mult mai mult decât o poveste pentru copii. Cititorul se va teme de momentul în care Bruno îşi va pierde inocenţa copilăriei şi va începe să întrezărească adevărul, dar poate că lucrurile vor evolua şi mai rău şi el nu va descoperi deloc adevărul.

Ce am scris pe Goodreads: am auzit foarte multe lucruri despre cartea asta și, ca de obicei, părerile erau împărțite, dar eu am rămas profund emoționată de poveste... I need more.

Calificativ: 5/5

Disponibilă aici la reducere!

Prezentare: Sirenele urlă. Oamenii ţipă. Directoarea e înmărmurită. Cineva a plătit cu viaţa.E vorba de o crimă, un accident tragic sau doar de nişte părinţi care se poartă necivilizat?

Ce am scris pe Goodreads: aveam așteptări mult mai mari, dar... a fost okay, sunt curioasă cum va fi serialul (am impresia că mai bun decât cartea)

Calificativ: 3/5

Click aici pentru recenzie!

Disponibilă aici!

Prezentare: O familie frumoasă şi distinsă.O insulă privată.
O fată vulnerabilă şi îndrăgostită.
Un băiat curajos, plin de pasiune.
Un grup de patru prieteni, Mincinoşii, a căror prietenie se dovedeşte a fi distructivă.
O revoltă. Un accident. Un secret.
Minciună după minciună.
Dragoste adevărată.
Adevărul.
Citeşte Mincinoşii. Şi dacă te întreabă cineva cum se sfârşeşte, minte, pur şi simplu!

Ce am scris pe Goodreads: mă gândeam să îi dau 4/5, dar după m-am întrebat: pentru ce aș scade? ce e greșit în cartea asta? totul e... impecabil, perfect, exact cum ar trebui să fie. no words, E. Lockhart, no words.

Calificativ: 5/5

Disponibilă aici la reducere!

Postări populare de pe acest blog

Romanul universal al iubirii - „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu

Povestea lor, povestea ta, povestea noastră - „Enigma Otiliei” de George Călinescu

Poezia - cea mai profundă formă de exprimare a iubirii - „Departe de mine. Departe de tine” de Flavius Simion (prerecenzie)