Recenzie - „Locuri întunecate” de Gillian Flynn

Titlu: Locuri întunecate
Autor: Gillian Flynn
Disponibilă aici!
Le mulțumesc celor de la târgul cărții (apropo, au reduceri imense) că mi-au trimis această carte!


Nu sunt uman,
Sunt fiul lui Satan,
Sunt doar un trup golit,
Diavolul sufletul mi-a răpit.

Știți momentul acela când descoperiți o carte care le are pe toate? Pur și simplu. Acțiune, suspans, retrospecție, analiza psihologică, un background genial, introspecție, personaje bine conturate... Totul prea bine pus la punct, un limbaj prea bine folosit... Perfect. Acum înțeleg de ce mai toată lumea îi dă exemplu pe scriitorii străini și de ce „nu credeam că scriitorul ăsta e român” e un compliment. Cred că Gillian Flynn și Paula Hawkins au revoluționat literatura. Știți ce mândră aș fi dacă copiii mei ar studia asemena autori?


Libby Day avea şapte ani când mama şi surorile ei au fost ucise în "Sacrificiul Satanic" din Kinnakee, Kansas. Ea a scăpat şi a depus mărturie că Ben, fratele său mai mare, a comis crimele. Douăzeci şi cinci de ani mai târziu, Club Omor — o societate secretă pasionată de crime celebre — o contactează pe Libby şi o presează să le ofere detalii despre acea noapte sângeroasă, pledând pentru nevinovăţia lui Ben. Libby se implică în investigaţie, dar pe măsură ce aceasta o poartă din cluburile sordide de striptease din Missouri până în oraşele turistice abandonate din Oklahoma, adevărul inimaginabil iese la iveală. Ajunge, aşadar, în punctul de unde a pornit: fugind din calea unui ucigaş.


Pe la paisprezece ani mă tot gândeam la sinucidere - acum e ca un hobby.
 Însă la paisprezece ani era o vocație. 


Ați observat că e mai ușor să vorbim despre lucrurile care nu ne plac decât despre cele pe care la adorăm? Oricum, treaba mea este să vă conving să citiți cartea (recomandarea mea e să o comandați de pe târgulcărții.ro), așa că asta am să fac. Încep prima dată să vorbesc despre stilul autoarei care pe mine m-a vrăjit de la primele rânduri. Aici nu mai pot aduce în discuție doar subiectul catchy sau doar despre suspansul care creștea cu fiecare pagină - toate elementele care fac o carte să fie bună se regăsesc în Locuri întunecate. Gillian Flynn și-a exploatat talentul într-un mod în care toți autorii ar trebui. A luat în considerare toate tipurile de cititori, făcând-o accesibilă cam pentru oricine, și ce mi se pare mie minunat este că, dacă citim cartea asta cu ochi de scriitor, putem învăța foarte multe de la ea. Ar fi atât de mișto dacă aș participa la vreun atelier de scris organizat de Gillian Flynn! Ugh, iar aberez cu visurile mele. Revenind. Cartea asta poate fi citită și criticată cu orice ochi - e cam imposibil să îi găsești un defect.


Hai să vă zic de poveste. Eu, când am luat cartea, m-am bazat pe două recomandări ale unor prietene. Când am primit-o, am rămas șocată când m văzut cât de voluminoasă e, iar povestea începuse să mă intimideze. Dumnezeule, parcă mă apucase o anxietate cititorească. Totuși, după vreo jumătate de oră de holbat, m-am apucat de ea și m-a prins rău de tot. Al doilea val de anxietate m-a luat când veneau pasajele din trecut. Dacă sunteți cititori mai vechi de ai mei, probabil știți că eu nu prea suport rememorările. În schimb, aici, toate prejudecățile mele au fost complet inutile. Cartea e perfectă și nu exagerez. Cred că orice altă calitate a scrisului pe care eu nu o suport dezvoltată de Gillian Flynn ar începe să îmi placă. 


Sunt complet convinsă că sângele nostru e rău, l-am simțit în mine. 


Să nu cumva să faceți prostia pe care am făcut eu, și anume să vă lăsați conduși de posibila spaimă că e prea voluminoasă. Știu și eu că, în majoritatea cărților cu peste 300 de pagini, intervin descrieri inutile, obositoare. Ei bine, spre marea mea uimire, aici nu am simțit că vreun pasaj este în plus. Din contră, totul este perfect aranjat, mai ceva ca la un puzzle cu 1000 de piese. Că tot veni vorba de asta, Gillian Flynn amplasează peste tot capcane scriitoricești și detalii vitale pentru înțelegerea completă a mesajului. Sărirea paginilor nu este o soluție, ba chiar vă puneți singuri bețe în roate. Nu știu ce să zic, dacă se citește ușor sau nu. Personal, aveam momente în care citeam o pagină pe minut, altele în care citeam o pagină la cinci minute. Depinde de mood-ul vostru și de cât de mult vă prinde povestea. 


Însă știa, acum, senzația pe care ți-o dă violența și voia mai mult.


Dacă vreți să oferiți cuiva de Crăciun o carte la un preț accesibil și care să fie și o experiență mișto, Locuri întunecate este alegerea perfectă. Apropo, do not judge a book by its movie! M-am uitat tot azi și la film, apărut anul trecut. A fost foarte mișto, a scos în evidență multe aspecte din carte, m-a făcut să înțeleg mult mai bine anumite părți, dar, ca de fiecare dată, cartea a fost de o mie de ori mai bună. Au fost multe detalii interesante evitate, iar actorii chiar au jucat bine și a scos la iveală substanța romanului.


... dar pot să mă descurc cu o moarte utilă.


Gillian Flynn a devenit una din scriitoarele mele preferate de la care am avut foarte multe de învățat și vă invit și pe voi să intrați în lumea ei pentru că sigur nu veți regreta. Da, puteți arunca cu roșii stricate dacă nu v-a plăcut, dar ca de fiecare dată știm că nu se va întâmpla, fac recomandări prea bune. *wink*

calificativ: 5/5

Postări populare de pe acest blog

Romanul universal al iubirii - „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu

Povestea lor, povestea ta, povestea noastră - „Enigma Otiliei” de George Călinescu

Poezia - cea mai profundă formă de exprimare a iubirii - „Departe de mine. Departe de tine” de Flavius Simion (prerecenzie)